Avem un loc de depozitat trecutul?

Timpul trece. Pentru fiecare dintre noi. Trece si doar lasa urme inapoi. Urme care nu pot fi sterse, din cauza c-au prins radacini in fiecare celula a sufletului nostru. Urme care se transforma in cicatrici, peste care se vor suprapune alte urme, care, la randul lor, se vor cicatriza si ele.
Timpul manipuleaza. Se prezinta ca fiind de incredere, dupa care isi arata coltii, si ne condamna la moarte. Iar noi, sufocati de el, ne supunem prosteste. Sau protestam, dar oricum fara efect.
Timpul a reusit mereu sa adoarma prezentul si sa ni-l prefaca in amintiri. Amintiri care ne parasesc constant. Amintiri care, cand se plictisesc, te inteapa cu un pumnal in inima. Si tu doar strangi din ochi, si suporti..
Timpul.. e doar timp. Trece. Oamenii uita repede. In final, moartea ii ajunge.

Vreau sa-mi inchid trecutul intr-o punga fara aerisire. Sa stiu ca am control asupra lui, ca a renuntat sa-mi mai spulbere prezentul, si ziua de maine.
De aici incolo, voi astepta ca visele sa-mi prinda contur, si culoare, si consistenta. Sa se coaca, sa le pot culege si simti atingerea. Sa traiesc doar pentru a le da o forma precisa.
Voi trai ca si cand timpul a existat odata, demult.. departe de mine.