Vama. regasire de sine.

Dincolo de perdeaua de lume din primul rand, asteapta un microfon in semi-intuneric. Toti asteapta, nestiind la ce sa se astepte. Intra ei, si zambete sincere nu inceteaza sa apara pe fata fiecaruia. Au visat la momentul asta de mult. In cazul meu, de un an. Senzatia de dor, in loc sa se anuleze, se accentueaza. Mi-era dor si cu ei pe scena.
Pentru un moment, am inchis ochii, lasandu-ma inundata de vocea lui..sau de emotia din ea, mai precis. Imi doream sa am sfori de care sa trag, sa lungesc fiecare bataie a inimii, fiecare acord de chitara. Te urasc, Fat-Frumos !, si un amalgam de sentimente m-au imobilizat. Doar ochii au ramas imuni..sau lacrimile din ei, mai precis.
Am simtit fericire..cu ei, prin ei. Fericire ce te proiecta mai sus cu fiecare saritura, cu fiecare "o sa raman fara voce" rostit, cu fiecare inima ce-o lua razna in acelasi loc, in acelasi timp si cu aceeasi intensitate.
Pana la urma nu conteaza cu adevarat cati oameni se strang, sau cati sar o data cu ei si canta cu patos versuri pline de genialitate..
..conteaza cati continua sa creada in ei, sa simta cu ei, sa iubeasca alaturi de ei.