Stop dreaming!

Visez ca traiesc. Visez ca sunt singura persoana de pe planeta. Visez ca sunt intr-un oras in care pe toti ii cheama Summer. Visez ca alerg pe plaja, cu vantul sifonandu-mi rochita alba, de in. Visez ca ma impiedic de-un val, si marea ma rapeste in infiniturile ei.

Visez ca mananc acadele cu gust de ploaie. Visez ca ma arunc intr-o prapastie, si cad pe-un nor.

Visez ca merg in pijamale la scoala.

Visez ca am nasul mereu rosu.

Visez ca ma iubesti. Visez ca ma plimb alaturi de tine, in serile de mai, mancand fistic.

Visez ca adorm cantand, ca si cum m-as naste, sau ca si cum as muri.

Visez ca trebuie sa ma trezesc.

Dar, stii ce? Imi pare mult prea imposibil. (chiar daca 'imposibil' nu are grade de comparatie.)

Everything that I wanted.

In sfarsit, va am alaturi. V-as putea privi asa, pe fiecare in parte, ore in sir. Si tot nu m-as satura. Voi sunteti de vina pentru zambetul asta, care nu mi se mai sterge de pe chip. Pentru ca m-ati adus in starea in care arunc, in orice secunda, cu imbratisari. Si pentru asta, va multumesc!
Deci o ador pe bunica. Omul asta nu se simte bine daca nu te vede ca mananci. Si trebuie sa-i faci pe plac, chiar daca nu ti-e deloc foame, ca altfel cedezi nervos, la insistentele ei.
Pe mama n-am auzit-o de mult cantand. Si azi n-are nici o retinere sa-si puna pe tava talentul. Si ce mai talent ! Gata, cu ea seman.
Stiti cat bine simt cand va privesc asa, cum radeti toti, cu sau fara motiv? Si rad si eu, doar de dragul de a face toti acelasi lucru.

E noaptea de Craciun, si toti au primit cadouri. Eu n-am iesit din camera, fiindca mi-e frica de Mos. Adica, desi stii ca nu exista, e frumos sa crezi. Cand eram la gradinita, plangeam cand il vedeam ca apare. Si acasa, cand era timpul sa vina, parintii lasau geamul de la balcon deschis, semn ca pe acolo a intrat. Era frumos sa te lasi pacalit, sa fii naiv in permanenta.
M-am dus in sufragerie, bajbaind prin intuneric, unde cizmulita cu numele meu era agatata de perdea. Mi-am strecurat mana inauntru, dar nu dadeam peste nimic. Cand, in cele din urma, mi-am gasit cadoul. De fapt, l-am simtit. Undeva, in 'adancul' cizmei, era aerul dragostei. Era cate o secunda din sufletul fiecaruia dintre voi, pe care ati avut grija sa o daruiti fara ca eu sa aflu pana acum.

Si atunci am inteles. Am inteles cat de altfel e sa primesti ceva abstract. Ceva care sa-ti tina de cald toata viata.

Autoportret.

Imi place sa cred ca sunt diferita. Ca ar trebui sa initiez o noua categorie umana, care sa-mi poarte numele. Si sa fac numai eu parte din ea, ca doar sunt altfel decat ceilalti.
Si ce daca sunt putine zilele in care ma simt bine in lipsa unui machiaj complicat? Uneori, chiar si mie imi tremura mana cand vreau sa-mi aplic tusul pe pleoape. Si sterg, si reiau. Si iar imi iese stramb. Si sterg din nou, si reiau de atatea ori, pana gasesc o linie perfecta.
Si ce daca imi place ca, in fiecare zi, sa ma dau cu alt parfum? Sa miros diferit, sa las in urma tot ce-a fost ieri. Oja nu-mi rezista mai mult de o zi pe unghii, si simt permanent nevoia sa folosesc alta culoare, chiar infruntand riscul de a nu se asorta cu vestimentatia din ziua respectiva.
Am o boala nativa: cand imi cumpar un articol vestimentar nou, nu rezist tentatiei de a nu-l purta imediat. Si daca trebuie sa merg pana la magazin, eu cred ca-i o ocazie perfecta 'sa ies in public' cu el.
Cand eram mica, imi amintesc ca ii ceream tatei bani, sa-i fac cadou mamei de Craciun. Si invers, mamei pentru tata. Mereu am stat prost cu pusul banilor deoparte.
Imi place sa-mi pierd timpul, facandu-mi parul cret. Si mare mi-e mirarea, in dimineata urmatoare, cand vad doar cateva bucle, si in rest par drept. Si jur ca n-o sa mai repet niciodata actiunea, si 'maine' ma vezi iar cu bigudiurile in mana.
Imi place sa ma uit la filme de groaza cu prietenele mele, nu fiindca imi face placere sa ma sperii, ci doar vreau sa analizez reactiile lor. Si nu trec mai mult de doua ore, in fiecare noapte, pana sa ma conving ca umbrele din camera mea.. sunt doar umbre.

Imi place sa exist, diferit in fiecare zi, pentru orice persoana care-mi arunca, grabita, cate-o privire.

P.S. articolul este Si pentru Alex, o prietena cu care ma aseman intru totul. Si uite cum categoria umana de care vorbeam are doua candidate.

I wish.. Christmas.

Surad, ajutata de dragostea prezenta in cei mai adanci pori ai fiintei mele. Dragoste care ma incalzeste, ma face sa tresar si sa zambesc inconstient, dar natural in fata necunoscutului. Ma obliga sa ma bucur de ce mi se ofera, oricat de simplu ar fi acel "ceva".
Iar imi zboara gandul la sarbatori. De fapt, in stadiul asta ma aflu de cand a inceput Decembrie. Mi-e imposibil sa nu ma imaginez uitata de lume, in fata geamului luminat de instalatii argintii, privind cum fulgii se lovesc violent de sticla. O incercare disperata de a gasi caldura, voie buna, muzica sa le aline durerea caderii.
Fir-ar, mi-e dor. Sa simt miros de cozonaci si scortisoara, cum mi se infiltreaza treptat in haine, si apoi in suflet. Si ramane acolo, ascuns, pana la Craciunul viitor.
Mi-e dor sa ma cufund in zapada, iar ea sa ma primeasca firesc, fara sa se impotriveasca. Sa-mi lase particule de fulgi sfaramati, in caderea lor prea crunta, pe obrajii mei degradati de frig. Sa ma simt fericita asa, stand pe spate, cu fata la cerul care imi zambeste si el, sincer.
Doar gandindu-ma la ce va urma, sufletul mi-e deja incarcat.. de tot. Cat despre voi, familia mea, mi-e dor sa ma bucur de prezenta voastra. Mi-e dor sa va cant colinde si sa va umplu sufletele de lumina (am inceput sa prind gustul lipsei de modestie).
Dar nu va pierdeti firea, mai e putin! Atat de putin ..

Make your own happiness.

Daca ma vezi vreodata intr-o statie de autobuz, cu caciula trasa pe ochi si cu parul acoperindu-mi fata din cauza vantului, repetand colinde pentru serbarea de Craciun, sa stii ca sunt fericita. Sau daca se intampla sa treci cu masina pe langa mine, si ma vezi ca zambesc de una singura, fii convins ca mi-e bine. O amintire placuta mi-a rapit realitatea.
Imi sta in fire sa ma impiedic, nu prea sunt stapana pe picioarele mele. Faza amuzanta e ca, dupa miscarea brusca pe care o fac, in incercarea de a-mi pastra echilibrul, urmeaza cuvintele " Auci, scuze." Si apoi incep sa rad, fiindca, evident, vorbesc singura. Si se pare ca iar imi cer scuze.. mie.
Traiesc pentru multe lucruri care ma fac fericita.
Prietenii. De fapt, teoria prietenei mele cum ca relatia noastra se bazeaza, in primul rand, pe asteptarea la toaleta. " Daca mai indraznesti sa nu ma astepti cand merg la toaleta, punem punct aici prieteniei noastre. "
Ah, si un lucru esential: este obligatoriu sa-ti acoperi urechile cand prietena ta da drumul. Nu-i place sa auzi ce face (de parca n-ai fi constient de ce a venit la baie).
Complimentele facute de prietenii tai, cu privire la noile tale achizitii: " Vai, ce cizmulite dragute ai! Zici k sunt doua boturi de ornitorinc. " Ramai muta, fiindca tie chiar iti plac. Si-i intorci complimentul: " Mersic, parerea mea e ca sunt mai dragute decat cizmele tale cu trei platforme! ". Si da, mai nou, m-am ales cu porecla de Bigfoot.
Momentele penibile cu persoanele pe care le iubesc. Atunci cand prietena mea a tinut neaparat sa saliveze in fata mea, incercand sa decojeasca o portocala. Sau cand coboram scarile, iar administratorul scolii ma tinea de mijloc, moment urmat de alunecarea mea in jos, pe tocuri fiind, si imbratisand afectuos lambriul (de aici rezulta ca-l iubesc pe administrator ?!). Sau cand rad cate un sfert de ora cu mama, gasind asemanari intre Hitler si cainele meu, Lucky.
SI totusi, am uitat sa spun ca ador sa mananc biscuiti cu ceai, sa zambesc imbecil cand trec pe langa baieti care ma iau cu " iote pesa " si sa vorbesc amanuntit cu prietenele mele despre filmele de pe Prima Tv (pentru care am facut o pasiune necontrolata).
Si ar mai fi multe. Amintiri frumoase, dar si lucuri pe care le repet in fiecare zi, si in care gasesc cate-o doza mica de fericire.
Azi imi ador viata, de acum voi adora tot ceea ce voi trai. Pentru ca am de ce, pentru ce, alaturi de cine sa traiesc.

Dezamagire.

N-ai stiut cum sa speri. Ai asteptat prea mult de la cel de langa tine, fara sa te gandesti ca, poate, lui ii va lua mai mult sa arate ce simte. Sau doar nu i-ai dat nicio ocazie sa se exprime. N-ai stiut ca el si-a pus cate-o speranta in fiecare cuvant pe care tu l-ai rostit. Ai aruncat aiurea cu vorbe, fara sa-ti dai seama. Sau, pur si simplu, n-ai vrut sa-ti dai seama.
Acum, amandoi sunteti dezamagiti. Tu, fiindca ai pierdut timpul, sperand ca un idiot la ceva ce nu s-a indeplinit. Celalalt, pentru ca s-a terminat prea repede, si nu a fost nimeni, niciunde, nicicum, care sa-l asculte.
Nu te-ai gandit deloc ca, poate, aveam si eu ceva de zis, in momentele noastre de tacere? Poate eu nu-mi arat sentimentele asa usor ca tine. Poate mi-e frica sa ma avant in ceva ce nu va avea niciun viitor. Dar, nu ma pot absolvi de vina. Am fost fraiera ca am sperat. Iar tu .. tu n-ai stiut sa ma asculti. Sau doar n-ai avut rabdare sa ma cunosti cu adevarat. Mai incearca, pe viitor.
Totusi, dezamagirea ta e mai profunda. Si, in mare parte, e vina ta. Acum, ai ajuns aici dintr-un singur motiv: pentru ca ai sperat ca va fi altfel. Ai sperat alta reactie din partea celorlalti. Din partea mea.
Asa ca, mai bine nu mai astepta nimic, fiindca s-ar putea sa nu primesti tocmai ce vrei. Nu mai spera, si nu vei mai fi dezamagit.

Shadows in the night.

Noapte. O raza difuza de lumina imi invadeaza parchetul, lasand la vedere mici pulberi de praf. Nici nu stiu cand am adormit, nici macar nu ma asteptam sa patrunda ceata asta de intuneric asa discret in camera. De obicei, bate la usa inainte. Imi simt asternuturile reci, ca si cand vor sa ma alunge si sa ma proiecteze intr-un spatiu vertical. Aerul imi miroase a frica. Ciudat, azi am o retinere in a cobori si a aprinde lumina, de teama sa nu iasa cineva de sub pat si sa ma prinda de glezna. In principiu, tin la sanatatea mintala a vecinilor, deci nu vreau sa urlu.

Noaptea vad doar umbre. Sau totul se rezuma la a mi le imagina, nu stiu. Contururi fara chip. In rest, negru. Un negru care ma sufoca si ma impiedica pana sa clipesc. Noaptea, eu insami sunt umbra. Si nu ma recunosc ; nu-mi pot distinge fata acoperita cu un strat de crema hidratanta. Imi vad doar sufletul speriat, in umbra de pe usa.

Tacere. Vantul imi bate in geam, torturandu-mi mesteacanul chiar sub ochii mei. Dar azi nu am curaj sa protestez. Imi strang puternic ursuletul in brate, indepartez repede plapuma si cobor. 5 secunde.

Ah, in sfarsit. Lumina.