Noapte. O raza difuza de lumina imi invadeaza parchetul, lasand la vedere mici pulberi de praf. Nici nu stiu cand am adormit, nici macar nu ma asteptam sa patrunda ceata asta de intuneric asa discret in camera. De obicei, bate la usa inainte. Imi simt asternuturile reci, ca si cand vor sa ma alunge si sa ma proiecteze intr-un spatiu vertical. Aerul imi miroase a frica. Ciudat, azi am o retinere in a cobori si a aprinde lumina, de teama sa nu iasa cineva de sub pat si sa ma prinda de glezna. In principiu, tin la sanatatea mintala a vecinilor, deci nu vreau sa urlu.
Noaptea vad doar umbre. Sau totul se rezuma la a mi le imagina, nu stiu. Contururi fara chip. In rest, negru. Un negru care ma sufoca si ma impiedica pana sa clipesc. Noaptea, eu insami sunt umbra. Si nu ma recunosc ; nu-mi pot distinge fata acoperita cu un strat de crema hidratanta. Imi vad doar sufletul speriat, in umbra de pe usa.
Tacere. Vantul imi bate in geam, torturandu-mi mesteacanul chiar sub ochii mei. Dar azi nu am curaj sa protestez. Imi strang puternic ursuletul in brate, indepartez repede plapuma si cobor. 5 secunde.
Ah, in sfarsit. Lumina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu